Curs de dicție și logopedie

Fluency is my superpower

Cursul de Dicție și logopedie este spațiul perfect pentru copiii care întâmpină dificultăți de pronunție și vorbire fluentă, un loc în care tonul vocii, dicția, accentul și exprimarea la nivel de discurs sunt așezate în armonie cu personalitatea fiecărui copil. Toate aceste resurse influențează felul în care copiii sunt percepuți în exterior, ușurința cu care relaționează și lejeritatea cu care se fac înțeleși de către cei din jur.

Orele de dicție și logopedie îmbină noțiunile de clasificare a sunetelor din limba română și rostirea lor corectă cu exercițiile de dicție, ritmul vorbirii, volumul vocii, respirație, și prezentarea regulilor de frazare.

Toate acestea adaptate profilului individual și nevoilor de exprimare ale copiilor.

Beneficiile participării la curs:

-Îmbunătățirea dicției și a modului de emitere a sunetelor în vorbirea curentă
-Dezvoltarea cunoștințelor legate de limbajul verbal și nonverbal
-Corectarea unor elemente ce țin de tonalitate, ritmul vorbirii și accente personale
-Îmbunătățirea modului de expunere a ideilor și de structurare a discursului
-Accesul la exerciții personalizate pentru dificultățile personale de vorbire
-Creșterea capacității de gestionare a emoțiilor în public
-Creșterea încrederii în sine și îmbunătățirea nivelului de relaționare cu cei din jur
-Îmbunătățirea percepției la nivel social

Cui se adresează?

Copiilor și adolescenților, cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani.

Cum știi că acest curs, de dicție și logopedie, e cursul potrivit pentru copilul tău?

Dacă vezi la copilul tău că:

-Se bucură de interacțiune în public și are tendința de a se manifesta preponderent social
-Manifestă un interes crescut pentru profesiile care presupun vorbitul în public
-Întâmpină dificultăți în ceea ce privește dicția, accentul, frazarea și modul în care își structurează discursul
-Întâmpină dificultăți în ceea ce privește tonalitatea, ritmul vorbirii, mimica și gestica

Atunci, cel mai probabil, copilul tău are nevoie de cursul de dicție și public speaking. Sunt șanse foarte mari ca prezența la curs să fie o experiență minunată pentru el, care să-i permită să îmbunătățească o serie de elemente ce țin de comunicare și care să-i deschidă calea pentru a se manifesta cu încredere în profesia pe care o visează.

Dacă vezi la copilul tău că:

-Întâmpină dificultăți în ceea ce privește socializarea și exprimarea coerentă în public
-Se exprimă cu dificultate la nivel verbal sau fonetic
-Are o serie de expresii faciale sau gesturi în disonanță cu ceea ce exprimă verbal
-Se simte stingher din cauza vocii, accentului sau dicției sale

Atunci, cel mai probabil, copilul tău are nevoie de un spațiu de încredere pentru depășirea acestor dificultăți. Chiar dacă pare că vorbitul în public nu ar fi lumea lui, sunt șanse foarte mari ca prezența la curs să fie o experiență inedită pentru el, care să-l ajute să-și corecteze aceste elemente și astfel să devină mai încrezător în sine și mai exprimat în relație cu cei din jur. Conexiunea cu ceilalți copii ar putea fi oportunitatea de a-și depăși emoțiile negative legate de acest subiect și motivația necesară pentru a le corecta.